Primele impresii

DSC02017Mai bine de o lună de când am plecat din România. Ce mi se pare ciudat din toată povestea asta este că, în urmă cu un an, nici un colţ din inima sau creierul meu nu se gâdea la aşa ceva. Iar acum…putin frustrant să recunosc, dar chiar îmi place.

Nu-i uram pe cei care plecau din ţară pentru a-şi face un rost în altă parte, dar nici nu-i admiram. Aveam convingerea ca poţi, ca tânăr, să reuşeşti şi acasă şi poţi să demonstrezi şi valorile contează şi şi….şi la urma urmei pentru ce sau pentru cine? Mă întreb pentru ce să te chinui acolo ani la rând şi să sacrifici lucruri simple, mărunte, să nu-ţi permiţi un trai decent sau sa ţi-l permiţi numa de la 40 de ani încolo, când deja nu mai contează?

Pentru ce să înghiţi rahatul administrativ şi birocratic al UBB-ului şi al tuturor instituţiilor când poţi alege să nu o faci? M-am gândit, m-am răzgândit, iar m-am gândit. Am avut atâtea frământări înainte de a pleca şi nopţi nedormite…cum pot eu să plec şi să-mi las în urmă trecutul, viaţa, prietenii? Cum să nu vorbesc în fiecare zi limba mea, cum să mă adaptez la alte reguli, de ce să o fac?

Norocul a fost că am ales un oraş pe care cu uşurinţă îl poţi numi turnul Babel, ştiţi – acolo unde se vorbeau toate limbile pământului şi unde nimeni nu se înţelegea cu nimeni. E un oraş destul de gri, cu multă sticlă şi 80% din populaţie în costum (exagerez puţin). Cu toate astea, Bruxelles-ul are un farmen nebun pe care nu poţi să nu-l simţi sub piele după ce vizitezi Grand Place, după ce te afunzi într-o berărie tradiţională sau după ce simţi pe străzi mirosul dulceag de wafels. E un oraş care se lasă descoperit încet încet şi care înseamnă mai mult decât funcţionărimea din instituţiile europene. Şi parcă oraşul ăsta nu mai e la fel de ploios ca înainte. Aici toată lumea pare prietenă cu toată lumea, iar poliţiştii ştiu să spună „Bon journee” şi „S il vous plait”

Aş vrea să spun că îmi lipseşte România. Dar nu e aşa. Aş vrea să zic că îmi lipseşte presa. Dar nici aia nu, am iubit-o atât de mult încât acum o urăsc din adâncuri. Ce-mi lipseşte cu adevărat sunt prietenii mei şi scrisul. Dar pe astea am auzit că nu le pierzi. Niciodată.

Anunțuri

6 responses to this post.

  1. Madalina, desi nu am apucat sa ne cunoastem prea bine, lasa-ma sa-ti spun ca ma bucur pentru tine 🙂 In ultimul timp si mie imi vine parca din ce in ce mai mult sa las totul si sa plec. Departe…
    Succes in continuare si sa ne mai povestesti ce faci pe acolo si cat de usoara ti-e viata fara tot ce inseamna Romania.

    Răspunde

  2. Posted by georgejiglau on Octombrie 31, 2009 at 7:49 pm

    orasul ala e ca o gura de aer proaspat. te invidiez…

    Răspunde

  3. Posted by fostu sef on Noiembrie 4, 2009 at 4:03 pm

    intr-un moment de cumpana, imi dai idei…

    Răspunde

  4. Posted by raulchis on Noiembrie 12, 2009 at 2:56 pm

    Salut Madalina, nu stiam unde ai plecat. Ma bucur ca ai sansa unui nou inceput, il meriti. Sa ne citim cu bine. Raul Chis

    Răspunde

  5. la ceva evenimente culturale..ai apucat?

    Răspunde

  6. Posted by Corina on Noiembrie 22, 2009 at 2:52 pm

    Si ce faci Madalina acolo? Daca nu lucrezi in presa, cu ce te ocupi?
    Bafta multa!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: