Îmi afund picioarele în noroiul de pe trotuare, văd oameni chirciţi şi feţe înroşite de frigul nebun de afară, vântul zboră pălăriile ponosite, iar soarele se joacă amar pe paltoanele colorate de pe stradă…oraş scufundat în zăpadă şi nisip aruncat aiurea pe străzi.
Oraş frumos, dar fără culoare, oameni plini de nămol pe vârful pantofilor. Privesc tot timpul în jos, cu nasul în fular şi cu mâinile afundate în buzunare. Întotdeauna imi dau lucrimile – de groază, de nervi, de milă, cine ştie? – când văd câte un cerşetor expunându-şi rănile şi carnea vie la colţ de stradă pentru un leu. Şi când ochii unui copil cu un câine în braţe mă ţintuiesc şi se uită cu jind la sticla mea de Coca-Cola şi la covrigul cald. Iar bătrânii se chinuie să păşească, cu teama pe faţă, pe trotuarele pline de gheaţă şi periculoase.
Mi-e dor de primăvară. De primăvara plină şi de femeile cu basma care vând în Mihai Viteazul flori colorate. Şi de verde crud, verde crud, mugur alb şi roz şi pur…
când ne plictisim.... 