Planuri, planuri, planuri….

Ma dezarmeaza si ma intriga modalitatea simpla in care am renuntat la ceea ce, la un moment dat, conta atat de mult. Ma enerveaza planurile, pentru ca de cele mai multe ori raman doar planuri si pentru ca sunt asanate de…alte planuri.

Asadar, care parte din noi urla dupa “a face planuri”. De ce ne facem intotdeauna planuri inainte sa fie cazul? De ce visam la case, plimbari in parc si cafea in doi dimineata? Pentru ca asa trebuie sa fie, suntem construiti asa…sau pentru ca e mai simplu sa traiesti in prezent daca proiectezi viitorul? Si dupa asta, ce urmeaza? Renuntam la planuri, la viitor, pentru un alt viitor. Stergem cu buretele tot cand avem parte de o schimbare si…o luam de la capat.
Cand eram mica, mi-am dorit enorm e pereche de role, dar nu s-a putut. Planul era simplu: din primul salariu imi cumpar o pereche de role. Primul salariu s-a dus pe chirie si pe xeroxat cursuri. Al doilea nu mai stiu. Nici acum nu mi-am luat perechea aia de role. In aceeasi perioada, visam sa invat sa dansez, dar Tecuciul nu avea o scoala de dans. Mi-am spus ca primul lucru pe care-l fac cand voi ajunge aici va fi un curs de dans. In seara asta mi-am amintit de planul asta dupa patru ani.
Planuiam sa-mi las parul lung, asa cum il aveam odata, insa nu am mai gasit nervii necesari si pentru asta. Cand eram in liceu, planuiam sa vin acasa cu carnetul de note si sa i-l intind bunicului meu, apoi sa vada cum plec la facultate. Nu a apucat sa vada nimic din toate astea. Nici Craciunul nu este nimic de ce am planuit in urma cu ani de zile. Intotdeuna departe, intotdeauna in schimbare…

Anunțuri

3 responses to this post.

  1. Planurile noastre de copii mici ne fac sa ajungem oameni mari. Sa putem scrie, sa putem gandi, sa ne putem orienta printre idei. Pana la urma, aceste planuri se indeparteaza incet incet de noi, le acoprim cu ganduri mult mai grele si tragem peste suflet plapuma grijilor si a uitarii. De-am fi mai naivi, am vedea cu ochi e copil frumusetile lumii. Insa depindem de realitate ca de aer. Asteptam apocalipsa concretului si reinstaurarea pacii din fanteziile si planurile noastre de la varstele fragede, cand gandeam cu dintii de lapte, nu cu laptopul pe genunchi.

    Răspunde

  2. Posted by tweetyshor on Ianuarie 9, 2009 at 9:42 pm

    …si scriam cu stiloul pe hartie, incet si descifrabil…nu ne tremurau buricele degetelor pe tastatura 🙂

    Răspunde

  3. Posted by cornelia on Ianuarie 31, 2009 at 8:06 pm

    …ta invat eu sa dansezi si ma angajez sa-ti impletesc parul in spic sau in codite. tu trebuie doar sa-l lasi sa creasca. Si sa-ti amintesti cum e sa scrii. pe hartie, cu stiloul.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: