Păţanii

Mda, am ajuns cu bine până la Valencia şi înapoi şi asta cu toate că am zburat cu firmă de low-cost. Nu a fost deloc rău nici zborul nici ce a urmat, cu mici excepţii picante. 12 zile au trecut în Spania ca şi cum au fost 12 ore… Iată doar câteva constatări

În prima zi am cumpărat, după cum spuneam anterior, gheaţă cu 4 euro. În a doua un pahar de bere la 0,25 ml cu 2,25 de euro (asta e undeva la 7 lei la noi) şi, ulterior, o halbă la 3,5 euro. Preţurile erau mari când era vorba de bere, iar produsul rău la gust.

Dacă te duci să stai pe terasă şi eşti fumător să nu te aştepţi să ţi se aducă scrumieră. Ei folosesc asfaltul pentru asta. Iar pe jos, pe terase, există o mare de chiştoace, hârtii, mizerii şi arată urât până seara când cineva se încumetă să le măture.

Spaniolii sunt urâţi, iar ele foarte grase. Dacă cineva se gândeşte să se ducă acolo la agăţat luaţi-vă gândul că nu aveţi ce. Şi dacă găsiţi totuşi, oricum spanioloaicele nu ştiu nici o limbă străină. Apropos de asta, o fazî absolut impresionabilă pe plajă: o faţă la vreo 18 ani maaaaaare (peste 100 de kilograme) intră cu punga de chipsuri în apă. Ne-am gândit că i-a fi foame…după care, din urmă, o văd pe mama ei (vă imaginaţi şi în acest caz proporţiile) alergând disperată cu un sandwich imens în mănă după copilaş, Şi-l uitase pe pătură. Mănâncă mult şi tot felul de prostii, sincer mă aşteptam să fie altfel.

Apoi am fost la coridă, dornici să vedem despre ce este vorba şi să urlăm şi noi…OLEE. Dar despre asta vă voi povesti mâine.

În general, în Valencia se vede ca administraţia locală îşi face treabă. Clădirile vechi toate erau renovate sau în curs de renovare, plaja şi faleza amenajate ca la carte, tot felul de briz-briz-uri şi artificii în întreg oraşul. Pe plăjă existau locuri special amenjate pentru persoanele cu handicap, cu mecanisme speciale prin care îi băga în apa mării, lucru pe care la noi îl vom vedea probabil în 100 de ani.

Şi, bineînţeles, am întâlnit şi români, unii făcând cumpărături din marile centre comerciale, alţii cerşind pe la mese sau cântând pe la acordeon. Pe una dintre terase am întâlnit o trupă de ţigani care cântau „La cucharacha” şi to felul de cântece tradiţionale spaniole pe acordeon şi contrabas. Iar doamna familiei luase în mână şi zdrăngănea la ceva instrument de-a lor pentru a se integra în peisaj. Tot români erau şi cerşetorii de la intrarea în biserici, muzee, pieţe, supermarketuri, îi cunoşteai după vestimentaţie. „Dame por favor algo para comer”- era placa pe care o auzeai de fiecare dată. Alţii stăteau la stopuri şi sticla de detergent în mână, ameninţător la parbrizul maşinii şi cereau bani pentru a nu mânji geamurile. Asta m-a făcut să mă simt puţin ruşinată pentru că, acolo românii nu sunt priviţi deloc bine din cauza acestor oameni.

Dar deja am scri prea mult, restul pe data viitoare…cum a suportat eu corida şi cum am făcut cunoştinţă cu La Chucharacha

Anunțuri

2 responses to this post.

  1. Da’ sa stii ca nu sunt toate spanioloaicele la fel :P.
    Exemplare cu gabarit depasit doar de balenele ucigase sunt peste tot, da’ nu sunt o regula in Spania. Cele pe care am avut eu ocazia sa le cunosc sunt insa intr-adevar genul care nu au nevoie de scrumiera, ca e buna si podeaua la ceva. Altfel, foarte simpatice.

    Răspunde

  2. Posted by prodan on August 20, 2007 at 7:43 pm

    păi da, ăsta-i adevăru: româncele-s cele mai faine.
    şi ia adu un spaniol în RO să vadă ce-i aici. garantez că o să fie impresionat şi o să-şi dea seama că românii nu-s aşa de sălbatici.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: