Plec….

Azi dimineaţa m-am trezit (pentru a trei zi consecutiv) cu un sunet minunat de pichamăr în urechi…Şi asta în condiţiile în care sunt în concediu….ar trebui interzise din punctul meu de vedere chestiile astea. Aşa că m-am enervat şi plec din Cluj. Ştiu, ştiu, cu toţii mă urâţi şi-mi uraţi scrâşnind din dinţi „Vacanţă plăcută”. Eu vă mulţumesc tuturor şi promit că vă voi scrie şi din concediu – a început să-mi placă, între noi fie vorba.

Dar înainte de a pleca în concediu am avut câteva probleme: astfel, pentru că nu aveam bani să călătorim normal, ne-am luat bilet la low-cost. Şi low cost este, că au schimbat ora de plecare a avionului de vreo trei ori, ultima oră fiind anunţată ieri, adică cu 48 de ore înainte de plecare. Aşa m-au buimăcit, că nici acum nu ştiu exact care e ora exactă. În plus, cea mai mare frică a mea este cu bagajul…fiind low-cost, să nu mi-l recuperez peste o lună. Şi nu îl ultimul rând, zborul. Andrei m-a încurajat astăzi prieteneşte povestindu-mi toate subiectele naşpa pe care Clujeanul le-a scris în ultima vreme despre zborurile low-cost. Ba unii au stat vreo 12 ore prin aeroport, ba alţii au aterizat de urgenţă pentru că avionul nu avea destul combustibil şi, în fine, aterizarea cu un cauciuc avariat. Şi toate la firme aeriene low-cost. În concluzie, mulţumesc Andrei…

ca să nu mai zic de faptul că tre să fim în aeroport cu 5 (cinci) ore înainte de ora de plecare a avionului şi că plătim pentru fiecare kilogram în plus de bagaj 8 (opt) euro. Dap, opt euro.

Mama m-a îmbărbătat şi ea (eu fiind la primul zbor cu avionul), povestindu-mi cum ea s-a îngălbenit la faţă la decolare şi nu şi-a revenit până la mijlocul distanţei România-Spania. Mi-a povestit şi de faptul că serviciile din timpul zborului sunt execrabile şi mi-a recomandat să nu beau sub nici o formă cafea, că nu se ştie….
În concluzie,sper să ajung cu bine în Valencia şi să ne vedem tot cu bine (pe blog de data aceasta) în următoarele zile….Nu pot să nu recunosc că îmi va fi dor de Cluj şi de munca mea de zi cu zi, dar probabil o să uit de asta repede….

Şi ca să nu vă plictisiţi luaţi de acilea un filmuleţ….

si pentru ca deocamdată nu reuşesc să postez vă dau linkul…enjoy

http://www.trilulilu.ro/iulisiret/878034c7499321

Anunțuri

One response to this post.

  1. Cu multă plăcere, dar recunosc – dacă ştiam că eşti la primul zbor, mă abţineam eroic 😛 Mă bucur că sunt pe-un gând cu mama!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: