Ne-am mutat pe madalinamocanu.com

tweetyshor.wordpress.com s-a mutat cu catel si purcel (si cu Chanel) pe http://www.madalinamocanu.com/. Sper sa va chinui cu scriitura mea mai des de acum inainte. Azi mi-am dat seama ca bloguletzul asta mic exista de mai bine de 3 ani si creste in continuare: incet-incet, pentru ca ma-sa nu prea are grija de el.

O alta schimbare este ca blogul va fi disponibil in engleza si romana. De ce? Pentru cititorii fideli de la Bruxelles. Glumesc evident! Adevaratul motiv este ca Luka, jurnalist si el de meserie, ar simti ca are de spus cate ceva. Si de ce nu aici?

Merci Anca pentru logo si multumesc Stefan pentru cate ai indurat cu mine.

Va place, va displace?

Cum niciodată inspirația nu vine când ai nevoie de ea

Week-end-ul acesta mi-am propus să fie unul plin de citit, scris, învățat etc. Ce am făcut în schimb? Mi-am bagat nasul în Inno (galerie de cumpărături) și nu am iesit de acolo fără câteva obiecte pentru ințolirea personala.

Am nevoie de ceva inspiratie pentru un discurs si nu gasesc niciunde. Asta si pentru ca discursul trebuie sa fie despre mine. Eu? Cine sunt eu si de ce eu trebuie sa ma prezint pe mine? Mi se pare un exercitiu foarte interesant care ar trebui sa stoarca totul din tine, sau ce e mai bun. Imaginati-va cum ar fi ca cineva sa va puna sa vorbiti despre voi înşiva pentru 6 minute. Aţi putea? Si daca ati putea, acum imaginati-va ca trebuie sa o faceti in orice alta limba decat limba voastra materna. Din nou, ati putea?

Eu am cautat inspiratia in toate colturile mintii, ale apartamentului si…nu reusesc! Nu imi pot aduna ideile, de fapt ce zic eu acolo? Nu am nici un fel de idei. Sunt complet inutile azi, simt ca mi-am pierdut spiritul jurnalistic si scriitura. De altfel, si ca jurnalist stropul de inspiratie pe care-l aveam venea intotdeauna pe ultima suta de metri. Noaptea, stand pe jos si cu laptopul in mana, era cel bun moment sa-i dau drumu si sa explic, sa gasesc cele mai bune cuvinte.

Insa acum am impresia ca problema mea nu sunt cuvintele, ci ideile. Cine sunt eu si cum am ajuns aici? Oare am facut ceva care sa conteze pe lumea asta sau am respirat degeaba aerul planetei? Si daca da, ce am facut si pentru cine a contat? Si daca nu, de ce nu? Si cat de negru imi e sufletul? Sau cat de deschis? Si cati oameni am ranit? Si cum am ajuns din Cluj la Bruxelles ? Si cum am lasat viata de jurnalist, saraca si plina de neprevazut, pentru confortul si siguranta de la Comisia Europeana? Oare asta sunt eu? Oare vreau inapoi acasa?

Ziua in care nu imi gasesc cuvintele

Poate ca ma repet, insa iubesc melodia asta. Nu stiu de ce exact, pur si simplu am impresia ca ma duce in trecut si apoi spre viitor. Stau in blugi si in bluza de pijama la masa din living, ling o bere, iar el ma priveste din cand in cand cu coada ochiului. Ma prefac ca nu-l vad, el se preface ca nu se uita la mine. Nu stiu ce-i place la mine: umarul meu gol sau faptul ca port ochelari? 🙂 Ma uit in jur si totul e bej, e universul nostru mic pe care l-am redecorat cu covoare si lampe scumpe. Lui ii place atat de mult canapeaua cea noua, mie imi place atat de mult vaza cea noua. Citește în continuare

In ce se masoara fericirea?

Cu ochii intredeschisi si cu mintea undeva intre somn si realitate, in dimineata aceasta mi-am pus capul pe pieptul lui si mana mea in mana lui. L-am strans puternic pana a deschis ochii si l-am intrebat: „Oare cum se masoara fericirea?“ In ani, in clipe, in metri patrati? Pentru ca simt nevoia, intr-un mod ciudat, sa o masor si sa o conserv. Pentru ca, pentru prima data, pot palpa sentimentul, imi pot pune palma in palma lui si il pot trezi dimineata cu un sarut fugar.

Ruginiu

Coboram de la metrou catre lucru si, instinctiv, mi-am afundat mainile in buzunare si nasul in esarfa. M-am zgribulit si mi-am pus privirea in pamant. Afara e soare cu dinti, e rece si e ruginiu. E toamna. Doar acum am realizat ca frunzele cad si totul se descompune incet-incet in jurul meu. Hmm, oare se descompune sau totul se pregateste pentru o noua viata? Citește în continuare

Nelinisti, nevorbe…

Iti stii trecutul? Stii toate acele momente pe care le iubesti si le urasti in acelasi timp? Stii deznodamantul povestii si consecintele? Acum…imagineaza-ti! Imagineaza-ti cum ar fi ca toate momentele sa-ti invadeze creierul intr-o milisecunda. Sa iti provoace dureri de stomac, lacrimi de ciuda si nostalgie. Sa nu te lase sa dormi, sa te faca sa iti doresti sa intorci timpul cu vreo 5-10 ani fara vreun motiv anume. Sa fii din nou acolo, in acel moment, sa vrei sa faci lucrurile altfel. Unele lucruri. Imagineaza-ti cum e sa te trezesti cu constiinta incarcata ani si ani la rand, imagineaza-ti cum e sa fii abandonat si apoi sa abandonezi la randul tau, ca si cum ultima farama de bunatate din tine ar fi disparut pe drum. Citește în continuare

Obsesia Facebook-ului: sa ma faca prietena cu fosta actualului

Mare utilizatoare de facebook cum sunt, privesc si uploadez fotografii, comentez si dau like-uri. Si nu fac pe mine ca, vai draga, eu nu sunt din ala de utilizez FB-ul, ca eu am prieteni in viata reala. Nah, eu am si prieteni dar utilizez si mirificul site de socializare.

De cateva zile incoace insa, „la reseau socieau”, cum ii zice francezu’, are o problema: vrea sa ma faca prietena cu fosta actualului, daca intelegeti ce vreau sa spun. Citește în continuare