Cinci ani, fix acum cinci ani

Fix acum cinci ani, într-un septembrie ploios, eram într-un tren jegos şi făceam drumul meu spre Cluj. Mama a rămas pe peron în gară, plângând, după ce m-a văzut cu un ghiozdan plecând la sute de kilometri de casă.

Iar în acel tren m-am regăsit de zeci de ori, petrecând câte 12-14 ore în drum spre casă şi înapoi la Cluj. Trenul acela jegos, cu miros de parizer şi baie imposibil de folosit. Fumam câte un pachet de ţigări pe drum şi băgam un litru de cafea, cunoşteam oameni şi oameni şi oameni, accente peste accente, era chiar amuzant. Tantili alea bătrâne şi grase, cu fuste lungi şi pliate care ocupau jumate de compartiment, cu privirea blândă şi accent de la Suceava erau preferatele mele. Mă enervau soldaţii care se urcau de la bârlad sau la Vaslui, cu capu ras şi o cutie de bere în mână, care cântau cântece de cătănie. Noroc că eram aproape de casă.

Hoţ cu suflet

Ţin să mulţumesc pe această cale celui care azi-noapte mi-a furat banii dintr-un portofel, bagat la fundul unei genţi, sub un pulover. Şi nu glumesc.

S-a întâmplat în Janis, pe când eu dansam cu foc.  Omu’ a fost corect şi a luat numa banii şi mi-a lăsat actele, facturile şi alte chestii pe care le aveam în geantă. Inclusiv MP3 playerul şi abonamentul de RATUC. Şi bonurile de taxi pentru decont. Aşa hoţ…mai zic şi eu.

Şi tot pe această cale ţin să-i mulţumesc DJ-ului din Janis care a pus Michael Jackson şi Coldplay.

Ca la proşti, scuzaţi, ca la Electrica

Asta se întâmplă într-un oraş de 5 stele. Însă trebuie să retezăm din ele când e vorba de servicii. 48 de ore fără curent electric şi bătaie de joc.

Am mai avut probleme cu Electrica acum vreo doi ani. Pe atunci am petrecut o noapte fără curent, m-am enervat de vocea dispecerei, dar a trecut. Sâmbătă seara face ghinionu’ să bubuie ceva transformator. Tot blocu’ rămâne fără curent. Şi încep telefoanele la sesizări. De data aceasta îmi răspunde un robot care mă anunţă cum Electrica vrea să-şi îmbunătăţească serviciile bla bla bla bla….şi că mă înregistrează. Fă ce vrei, numa răspunde odată!!!!! Povestesc despre ce e vorba, spune că deja sunt sesizăei şi că “echipa a pornit”. Asta se întâmpla la ora 9 seara. Pe la 11.00 soseşte echipa (lung drumu dintr-un cartier în altu’)

Ştiţi vorba aia “A venit bou şi a plecat vacă”, cam aşa s-a întâmplat şi la noi. Ne resemnăm cu gândul, vecinii ies pe balcon cei de la etajele inferioare ies în faţa scării şi povestesc.

Echipă mijto, căutăm coleg la fel ca noi

Echipă tânără, foarte tânără, pusă pe fapte mari şi cu un şef de treabă, căutăm coleg. Coleg care să ne aducă bani şi sponsori.

Echipa Habitat pentru Umanitate Cluj rămâne în curând fără Fundraiser. Cu toate acestea, noi nu sutem supăraţi, ci din contră, ne bucurăm tare pentru Ana, care va naşte în câteva săptămâni un băieţel. Mai multe detalii despre ce înseamnă să fii Funraiser la Habitat şi cerinţele postului găsiţi pe site-ul nostru.

CV-urile se trimit pe info@habitatcluj.ro sau pe fax 0264/42.53.53.

Şi eu, în sfârşit, nu voi mai fi cea mai nouă din echipă, hehe Şi apropos, pentru fundraiser se pare că cerinţele îs mai mari decât pentru postul pe care îl ocup eu.

…jurnal de pe şantier

De mai bine de o săptămână încoace îmi fac veacul pe şantierul Habitat. Tot staff-ul s-a mutat acolo, cu căţel, cu purcel, cu imprimantă, laptop şi aparat de înfoliat. E prima mea experienţă de acest gen. Nu ştiu ce-mi place mai mult:să montez plăci de gipscarton sau….să fac comunicate de presă şi să relaţionez cu partenerii. Probabil că prima, mai ales că ştiu că acolo, dacă greşesc, putem repara.

Într-o zi a plouat. Rău de tot. În alta era soare, dar m-am trezit cu susul în jos şi nici cafeaua de dimineaţă nu a reuşit să mă aducă la starea normală. Când plec de acasă dimineaţa, uit întotdeauna câte ceva şi alerg 3 etaje pe scări. Când mă întorc, sunt plină de praf şi cu o oboseală acută în mine. Într-o zi, de oboseală, am uitat să număr etajele şi am urcat două etaje mai sus. M-am ales cu nişte vânătăi şi cu bronz de tractoristă, aşa cum zicea Jez.Când bate vântul trebuie să ţin de foile din imprimantă, iar laptopurile sunt pline de praf. Telefoanele se descarcă în cele mai nepotrivite momente, iar agenda fuge de mine atunci când am mai mare nevoie de ea.

Cauti un loc de munca? Ia d-aci!!!

Putine lucruri care tin de viata politica de pe aici imi mai starnesc interesul in ultima vreme. Asta merita insa vazut. Aproape ca m-am convins domnii care au postat anuntul sa ma inrolez in randurile partidului lor. Nu stiu cat de veche sau cat de noua e treaba asta. Sau cat de la moda

Cenusiu adanc

Orasul acesta capata, fara explicatie, din cand in cand, o nuanta cenusie. Un cenusiu tomnatic si apasator care se imprima pe cladiri, pe trotuare, pe cer, pe asfaltul rece, pe hainele trecatorilor. Peste tot. Acutizeaza frigul si iti intepeneste inima, il simti in respiratie si nu-ti place, dar…il inhalezi o data cu aerul. E aproape noapte, orasul se afunda in propria-i stare de plictiseala tomnatica. Si cenusie!!!

Un an de city pentru mine

No bun, acum ca am salvat castanul comestibil, putem trece la un alt subiect. Sa discutam spre exemplu cum citynews.ro a implinit un an. Ei, da, veti spune ca asta a fost acum ceva vreme. Si ce daca? si APPC a organizat o dezbatere intarziata cu cateva luni despre un presupus conflict dintre noi si Foaia Transilvana si nimeni nu a zis nimic. Lasand gluma la o parte, City a insemnat ceva pentru fiecare dintre cei care au trecut pe aici. Pentru unii a insemnat provocarea de a dezvolta un produs absolut nou, pentru altii a fost provocarea de a invata sa scrie o stire. Pentru unii a insemnat inceputul carierei, pentru altii revenirea in presa si pentru altii doar o etapa.

Cafeaua de duminica…

Undeva pe un deal, deasupra Clujului, doi oameni savurau o cafea dintr-un pahar de plastic. Poate prea amara pentru ea, prea dulce pentru el, cert e ca a fost cea mai buna cafea, iar ziua aceea de duminica cea mai frumoasa …..Erau doua perechi de ochi ce priveau orasul de deasupra si intelegeau din el doua chestii complet diferite.

Epopeea a luat final

pe la inceputurile blogului, scriam despre experientele tragico-amuzante prin care am trecut cu tot felul de proprietari si vecini de apartamente din Cluj, unde am stat in chirie. Printre cele mai “periculoase” mutari le pot aminti pe cele facute la numai trei zile de la mutarea initiala, ramasul pe drumuri cu lucrurile sechestrate de proprietari sau evacuatul din casa datorita faptului ca vecina era deranjata de tocurile pantofilor mei.

Evident, experienta de la Liceul Pedagogic, unde am fost alergata de caini si mi-am scrantit mana incercand sa sar gardul dat cu pacura va ramane, la fel, memorabila.

In sfarsit, epopeea chiriasului ia final din punctul meu de vedere. Daca rememorez bine am avut in total parte in patru ani de …..aproximativ zece mutari. Cu toate ca iubesc Clujul, e ingrozitor sa fii chirias aici. Asa ca ma mut la culcusul meu, cu catel cu purcel