Ruginiu

Coboram de la metrou catre lucru si, instinctiv, mi-am afundat mainile in buzunare si nasul in esarfa. M-am zgribulit si mi-am pus privirea in pamant. Afara e soare cu dinti, e rece si e ruginiu. E toamna. Doar acum am realizat ca frunzele cad si totul se descompune incet-incet in jurul meu. Hmm, oare se descompune sau totul se pregateste pentru o noua viata?

Intotdeauna exista o parte plina si o parte goala. De prea mult bine, incepem sa vedem doar partea goala si nimic, absolut nimic nu ne mai multumeste. Ne agitam, ne dam peste cap, ne credem importanti, suntem buricul pamantului. Nu dormim noaptea, haituiti de ganduri, calcule si interese. Ne credem mici genii universale si avem impresia ca detinem adevarul universal. Ne gasim scuze cand ii ranim pe cei din jur, iar cand primim scuze de la altii, in loc sa iertam ii dam si mai tare cu bocancul in gura.

Si m-am uitat putin in urma si mi-am dar seama ca sunt si eu la fel. Cateodata. Cateodata pierd drumul si o iau razna. Intru in magazin si cheltui jumate de salariu pe niste pantofi pe care nu ii voi purta pentru ca nu se potrivesc cu nici o haina din sifonier. Lovesc in stanga si in dreapta si o fac pe desteapta, ridic vocea, ma isterizez. Stiu ca si daca nu am dreptate, atitudinea mea va invinge. Am criticat de multe ori fara sa realizez ca eu nu as fi fost cu nimic mai buna intr-o situatie de genul.
Deci sunt si eu ca toti ceilalti. Fac greseli, mult mai multe decat imi dau seama. Si parca de la an la an, greselile sunt mai multe.

Toamna aceasta m-am decis sa petrec mai mult timp cu mine, cu noi, si sa incerc sa mentin numarul greselilor in limitele normalului.