Groapa Cluj, salutată cu respect de ţeparul din Palermo

Etete ce găsim noi pe siteul arhitectului, preotului şi multilateral-dezvoltatului Marius Leontiuc….

Sunt convinsă că ştiţi povestea cu Pasteur 10, că de ea a scris toată presa: Monitorul, Clujeanul , ZIUA de Cluj şi probabil multe altele, dar pe care mi-e lene sa le caut în acest moment.

Ei bine, iată cine salută “cu respect” şi cu o gramatică de invidiat presa clujeană. Andreea Mandini, directorul firmei Europlan. Firmă care a realizat de altfel fooooarte multe proiecte grandionase în toată ţara, aşa cum spune site-ul oficial. Dar urechile noastre au auzit că toate acele proiecte finalizate sunt de fapt nişte minciuni inventate pentru a atrage mai mulţi bănişori de la oameni naivi.

Mie mi-au amorţit degetele pe tastatură şi nu mai pot face nici un comentariu privitor la tupeul domnului/doamnei (hehe) când demuneşte Clujul “groapă”….”Invit lumea civilizata a Romaniei, cea din Vest si nu cea cufundata in groapa Cluj, sa reflectam asupra realitatii.” Adevărul e că pentru Europlan Clujul reprezintă o groapă, nu un sac, o groapă fără fund plină de bani.

Şi pe final, Mandini ne salută cu drag din Palermo (sâc!!!)

PS: citiţi şi ce a scris Andrei, in cazul în care nu aţi făcut-o deja

Când o să fiu mare…

Când o să fiu mare o să mă fac, pe rând, Horea Florea, Ioan Nistor, Mircea Petric, Gheorghe Vuşcan, Palfi Carol, Adrian Popa, Janos Boros şi, în final, o să mă fac funcţionar în Primărie, că şi ăia primesc delegaţii te-miri-pe-unde “în interes de serviciu”.

.Numai aşa o să reuşesc să văd şi eu pe banii clujenilor frumuseţile altor oraşe.

Ultimul caz:: cel mai sărac consilier local, Horea Florea, se duce pe banii clujenilor hăpt pe malul mării, în Corfu. Mhm, e logic. Dacă e cel mai sărac săracu’ , nu avut bani de concediu şi a trebuit să facă şi el ceva în luna august. Şi iaca, şi-a găsit, să se ducă până ici, aproape, în insula Corfu şi să “discute” timp de şepte zile în continuu, să stea la un hotel pe malul mării şi să se întâlnească cu câteva delegaţii pe zi. Bineînţeles, toate pe banii clujenilor, repet. Diurnă frumuşică, transport, cazare şofer, tot ce vrei…Şi alături de ei se bagă şi un pedist de la Prefectură şi alte câteva persoane greu de identificat după nume. precum Dna. Georgeta Floca, director, Consiliul Judetean Cluj şi Dl. Gabriel Pop, reprezentantul Asociatiei Patronilor si Meseriasilor Cluj (ceeee?). Ba mai mult, domnii primesc transport gratuit şi alte alea alea tot pe banii clujenilor.

Domnu’ Horea chiar să plânge că “a fost nevoit să scoată bani din buzunar”, pentru că nu exista HCL prin care să fie aprobate cheltuielile la momentul deplasării. Dar nu-i nimic, colegii sunt corecţi şi aprobă în unanimitate hotărârea conform căreia toate cheltuielile din concediul lui Horea sunt suportate de bugetul local. Toată povestea asta cu înfrăţirea ne costă 150 de milioane de lei.Anul ăsta

Pfuu, viaţă de consilier….

Dar vai…staţi puţin, asta nu e tot…iată că o altă delegaţie a făcut acelaşi drum anul trecut, în acelaşi scop. Atunci delegaţia a fost condusă de Boros, veşnicul viceprimar, simpatic de altfel

Şi povestea nu se opreşte aici…Beer Sheva, Pecs, Budapesta sunt doar alte câteva locaţii pe care mi le amintesc, aşa, fugitiv, că au fost vizitate de aleşii clujeni pe banii clujenilor.

Mno, şi e ceva rău în asta?

 

Care e echipa Clujului?!

E clar, am intrat în campanie electorală – şi nu pentru europarlamentare, că pentru locale. Zic asta după ce Boc de câteva luni bune de zile a preluat modelul lui Băse şi face băi de mulţime cu orice ocazie, mângâie copii pe creştet şi se fotografiază cu ei, iar Nicoară se antrenează cu echipa Clujului

Dar astăzi parcă totul a fost la superlativ la inaugurarea pieţei din Gheorgheni. Cam o sută de oameni – majoritatea copii şi bătrâni, că cei între două vârste erau la muncă – au participat ieri la evenimentul la care şi-a făcut apariţia şi primarul. Se pare că Boc e mai iubit în Gheorgheni, decât în propriul cartier, unde la deschiderea pieţei au fost maxim trei oameni si zece reporteri. Printre dolenţele locuitorilor din Gheorgheni enumerăm:

1. gălăcia făcută de chiriaşii vecinilor

2. dezorganizarea asociaţiilor de proprietari, care nu-s în stare dom’le să planteze un copac

3. nesimţirea studentilor din autobuze, care nu se ridica de pe scaune

si multe altele, scrise cu atenţie şi devotament.

Şi, la final Boc, a fost pus într-o postură destul de delicată şi a cam dat cu stângu-n dreptu’. Printre admiratorii lui Boc, un grup de vreo zece copii de 8-10 anişori, nevinovaţi .

“Domnu Boc, da cu cine ţineţi, cu U sau cu CFR?”…

Boc nu aude, interesat fiind să vadă preţurile de la zarzavaturi…

Copilul insistă: “CFR e cea mai tare echipă!”

Boc: “Păi cum să nu, CFR este echipa clujenilor, e normal să fie cea mai tare echipă”

Copilul: “Da,da, U nu merită nimic”

un alt copil : “Mă duc eu în locul lui Falub şi îi fac echipa mai bine”

altul “Domnu’ Boc, să ne faceţi mai multe terenuri de sport, să ajungem şi noi în echipă la CFR”

Boc: “Bine, bine. Haideţi copii, facem o poză, veniţi mâine după ea la 11 la Primărie” (Mno, schimbăm Constituţia şi le dăm şi lor drept de vot? )

Şi de”U”, nimica nimicuţa? Acum înţelegem noi că finanţatorul din Gruia face un cartier de locuinţe, iar administraţia locală îi va rămâne veşnic îndatorată, dar totuşi..

Multumim Ejupress pentru fotografie

Ieri, presa va fi mai profesionistă

Citesc azi-dimineaţă în Făclia o ştire tulburătoare pe prima pagină. Şi anume că trenurile dintre Cluj şi Moldova nu circulă astăzi – conform titlului. După care, pentru că citesc din instinct toate ştirile ce conţin cuvântul Moldova, apropii ziarul de ochişori şi aflu din prima propoziţie că CFR va anula ieri trenurile bla bla bla….Cuuuum?

Deci, conform textului, CFR realizează o acţiune viitoare în trecut. Şi, puse cap la cap, eu nu am înţeles (direct interesată fiind) când vor fi, au fost sau sunt, anulate trenurile spre Moldova

Facultate de….

kkt. Mda, la concluzia asta am ajuns după fix trei ani de studii la ditamai universitatea si ditamai facultatea. Nu ştiu câţi dintre voi aveţi prieteni, rude, copii, părinţi etc etc care au avut tangenţe cu această facultate (ca să eliminăm orice urmă de îndoială e vorba de Ştiinţe Politice şi Administrative, secţia jurnalism) şi ce aţi auzit despre ea. Dar iată pe scurt peripeţiile mele de aici…Nu vreau sub nici o formă să discut despre (ne)profesionlismul acestei facultaţ, ci doar de modul în care funcţionează partea administrativă. Asta pentru că m-am enervat urât de tot. La mai puţin de o lună de sesiunea de restanţe, secretariatul nostru nu cunoaşte datele de examene (printre multe alte amănunte de care nu are habar). Dar să începem cu începutul.

Boboc fiind în anul I de facultate mă duceam la cursuri, învăţam, fumam la uşile facultăţii, eram prezentă la cursurile de la 8 dimineaţa, ce să mai? În primul semestru realizez pentru prima dată, după un examen cu sistem îndoielnic că sistemul e cel puţin ciudat. Semestrul doi – pierd două examene pentru că mă angajez care orice student doritor să facă şi presă adevărată. În concluzie, nu mi-am putut face prezenţele şi nu am fost primită în examen.

Anul II: pentru că am avut tupeul să mă îmbolnăvesc în luna octombrie şi am stat în spital cam o lună cu perfuzia în venă, am rămas fără contractul de studii completat. Degeaba…cereri, petiţii, îngenuncheli la decan…poate poate înţelege că nu aveam cum să-mi închei contractul pentru că ERAM LEGATĂ DE PERFUZIE. “Lasă don’şoară, îţi dai examenele anul viitor”, spune dânsul. Asta după ce m-am dus la cursuri, amfost la examenele dinaintea sesiunii şi am învăţat serios pentru iarnă.

În al doilea semestru mă pune dracu’ să mă angajez din nou. De data asta la ZIUA. Ca să nu pierd anul şi 20 de milioane taxa sunt obligată de sistem să-mi iau toate examenele. Din păcate nu reuşesc pentru că cel dintâi dintre profesori din nou mă anunţă cu zâmbetul pe buze că “nu ai prezenţe”. Cu chiu cu vai ajug în anul III, pe care-l trecut cu peripeţii…note netrecute în catalog, lucrări pierdute (din nou, nu dăm nume, ca mai avem un an plus licenţa)…în fine.scap cu restanţe, evident.

Mă duc deunăzi la secretariat şi mă pune zbenghea să întreb..”Ştiţi aş vrea şi eu să ştiu datele de restanţe la jurnalism”…Şi aflu…..că am două examene în aceeaşi zi la aceeaşi oră. Că o profesoară îşi stabileşte restanţele la toate obiectele pe care le pedă în aceeaşi zi la aceeaşi oră (time is money) şi că unii dintre dascăli nu au catadicsit nici măcar în al 12-lea ceas să-i anunţe pe amărâţi când să se prezinte umiliţi şi cu capul plecat la restanţe.

Aşa că nu-mi rămâne decât să aştept cu mare interes şi să bat holurile facultăţii, că doar ce? nu de asta eşti student? Voi ce aţi păţit?

Care e măsura nesimţirii?

Articolul săptămânii din Clujeanul ne povesteşte despre clujeni şi nesimţirea lor. Ba cu pepenele, ba cu bagaju….Articolul mi s-a părut amuzant, dar cam tras de păr. Apropos de bagaje. Eu ma întreb care dintre noi – femeie fiind – are curajul de a lăsa bagajul în mâinile unui necunoscut şi care mai crede în ziua de astăzi că un străin oarecare te ajută necondiţionat. Eu chiar eram să-l pleznesc pe un coleg de cămin odată pentru că a încercat să-mi ia bagajul din mână, încercând să fie politicos.

Apoi cu pepenele se pot găsi enşpe explicaţii de ce bărbaţii nu s-au oferit să le ajute. Una destul de logică ar fi că omul poate nu mergea în aceeaşi direcţia sau şi-a pus problema că se face de ruşine dacă îi alunecă şi anume “lubeniţa” din braţe.

Astfel de comportament se poate întâni, şi la un nivel mult mai ridicat, şi în alte colţuri ale ţării, cu siguranţă.

Repet, materialul e amuzant din punctul meu de vedere. Vasile e ceva mai drastic, în schimb.

Şi până la urmă scrie în codul manierelor că un el tre să ajute o ea (necunoscută) să-şi care pepenele?

E vreo diferenţă între porcul român şi taurul spaniol?

Şi, ca orice turist, nu puteam rata ocazia de a vedea un spectacol la coridă…Sincer, este într-adevăr o experienţă interesantă pe care însă nu aş repeta-o din cauza cruzimii cu care am fost bombardată timp de câteva ore.

Before: foarte foarte mulţi turişti au invadat arena, curioşi la fel ca noi…în faţa noastră s-au aşezat câţiva spanioli la vreo 50 de ani pregătţi de coridă aşa cum românii se pregătesc la noi…bere, apă minerală, pernuţe să nu le amorţească funduleţul, batiste albe şi puşi pe poveşti. Pe afiş erau numele a trei toreadori foarte tineri şi la început de carieră, de aceea corida s-a umplut doar pe jumătate. Erau câteva mii de oameni. Cei din faţa noastră comentau intens…lumea foarte agitate, o atmosferă cât de câtplăcută şi relaxată. “Terenul” era foarte bine aranjat, aştepta curgerea de sânge…

During: Începe spectacolul. Pe teren defilează câţiva cai, după care porţile se deschid şi intră taurul, cam dezorientat săracu’. Aleargă, aleargă, matadorii îl enervează….la un moment dat intră pe teren doi oameni călare cu nişte suliţe imense în mână, iar unul împunge taurul. Senzaţie groaznică, mai ales că nu l-a nimerit foarte bine. Schema se repetă…spectatorii autohtoni se enervează şi încep să fluiere “Fueraaa, fueraaaa”. Taurul începe să sângereze atât de tare încât sângele picură pe arenă….toreadorul nu prea face spectacol, taurul este din ce în ce mai chinuit şi în final primeşte o sabie în gât. vreo cinci matadori se îndreaptă către el, îl învârt şi în final i se dă lovitura de graţie, Cade în aplauzele şi uralele publicului.

Al doilea toreador a făcut în schimb spectacol, refuzând orice alt ajutor din partea celor cu mantii roz şi se luptă singur cu taurul deja împuns de omul de pe cal. Lumea începe să strige la unison “Ole”, turiştii deja nu se mai simţeau la fel de incomozi văzând animalul în drum spre moarte. Toreadorul îşi lasă pălăria fix în mijlocul arenei şi începe spectacolul. Corpul i se îndoia pe lângă taur de parcă nu ar fi avut oase, costumul verde sclipea în mijlocul acţiunii, taurul era din ce în ce mai nervos. Oleee, Oleee, Oleee…La final toată arena s-a ridicat de pe scaune, iar spaniolii au scos batistele albe şi le fluturau în semn de mulţumire pentru spectacolul oferit. Taurul, după ce a fost umilit şi omorât, e scos din arenă târât pe un jug de doi cai, în timp ce toreadorul face un tur de arenă şi salută publicul. Primeşte de la juriu o ureche (trofeul) şi i-o oferă prietenei sale, aflată undeva prin tribune şi o îmbrăţişează, Publicul a început să arunce cu tot felul de obiecte personale către toreador….pălării, eşarfe, tricouri. şepci către toreador. Acesta le atingea după care le dădea înapoi proprietarilor. Păstrează doar câteva mai deosebite

After: unii turişti au plecat înaite de final, mai ales femeile. Spaniolii, inclusiv doamnele, comentau prestaţia celor din arenă, iar la final lumea a ieşit liniştită din arenă, cumpărând suveniruri şi îndreptând-se spre terasele din jur. În acea seară şase tauri au fost omorâţi, dintre care patru chinuiţi îngrozitor de toreadorii neexperimentaţi.

Nu am văzut în toată Valencia oameni atât de extaziaţi ca pe acea arenă. de asemenea, nu am mai auzit decât pe stadioane huiduieli atât de mari ca acolo, adresate toreadorilor care au chinuit taurii şi care nu reuşeau să-i omoare din prima. Şi până la urmă m-am întrebat care este diferenţa dintre moartea unui porc la români şi toratul unui taur la spanioli. Cred că niciuna. Ambele sunt tradiţii foarte vechi la care nici noi, nici spaniolii nu vor reanunţa cu toate că UE cere….

Păţanii

Mda, am ajuns cu bine până la Valencia şi înapoi şi asta cu toate că am zburat cu firmă de low-cost. Nu a fost deloc rău nici zborul nici ce a urmat, cu mici excepţii picante. 12 zile au trecut în Spania ca şi cum au fost 12 ore… Iată doar câteva constatări

În prima zi am cumpărat, după cum spuneam anterior, gheaţă cu 4 euro. În a doua un pahar de bere la 0,25 ml cu 2,25 de euro (asta e undeva la 7 lei la noi) şi, ulterior, o halbă la 3,5 euro. Preţurile erau mari când era vorba de bere, iar produsul rău la gust.

Dacă te duci să stai pe terasă şi eşti fumător să nu te aştepţi să ţi se aducă scrumieră. Ei folosesc asfaltul pentru asta. Iar pe jos, pe terase, există o mare de chiştoace, hârtii, mizerii şi arată urât până seara când cineva se încumetă să le măture.

Spaniolii sunt urâţi, iar ele foarte grase. Dacă cineva se gândeşte să se ducă acolo la agăţat luaţi-vă gândul că nu aveţi ce. Şi dacă găsiţi totuşi, oricum spanioloaicele nu ştiu nici o limbă străină. Apropos de asta, o fazî absolut impresionabilă pe plajă: o faţă la vreo 18 ani maaaaaare (peste 100 de kilograme) intră cu punga de chipsuri în apă. Ne-am gândit că i-a fi foame…după care, din urmă, o văd pe mama ei (vă imaginaţi şi în acest caz proporţiile) alergând disperată cu un sandwich imens în mănă după copilaş, Şi-l uitase pe pătură. Mănâncă mult şi tot felul de prostii, sincer mă aşteptam să fie altfel.

Apoi am fost la coridă, dornici să vedem despre ce este vorba şi să urlăm şi noi…OLEE. Dar despre asta vă voi povesti mâine.

În general, în Valencia se vede ca administraţia locală îşi face treabă. Clădirile vechi toate erau renovate sau în curs de renovare, plaja şi faleza amenajate ca la carte, tot felul de briz-briz-uri şi artificii în întreg oraşul. Pe plăjă existau locuri special amenjate pentru persoanele cu handicap, cu mecanisme speciale prin care îi băga în apa mării, lucru pe care la noi îl vom vedea probabil în 100 de ani.

Şi, bineînţeles, am întâlnit şi români, unii făcând cumpărături din marile centre comerciale, alţii cerşind pe la mese sau cântând pe la acordeon. Pe una dintre terase am întâlnit o trupă de ţigani care cântau “La cucharacha” şi to felul de cântece tradiţionale spaniole pe acordeon şi contrabas. Iar doamna familiei luase în mână şi zdrăngănea la ceva instrument de-a lor pentru a se integra în peisaj. Tot români erau şi cerşetorii de la intrarea în biserici, muzee, pieţe, supermarketuri, îi cunoşteai după vestimentaţie. “Dame por favor algo para comer”- era placa pe care o auzeai de fiecare dată. Alţii stăteau la stopuri şi sticla de detergent în mână, ameninţător la parbrizul maşinii şi cereau bani pentru a nu mânji geamurile. Asta m-a făcut să mă simt puţin ruşinată pentru că, acolo românii nu sunt priviţi deloc bine din cauza acestor oameni.

Dar deja am scri prea mult, restul pe data viitoare…cum a suportat eu corida şi cum am făcut cunoştinţă cu La Chucharacha

Orasul tuturor posibilitatilor

Valencia m-a impresionat la modul cel mai sincer in prima zi…cu bune si rele. M-a ìmpresionat pozitiv prin arhitecura simpatica, prin grandiozitate si prin modalitatea in care oamenii te trateaza ca turist. “Sa aveti grija la camera si la telefoane, ca pe aici mai circula romani care se fac ca cersesc si te fura”, ne-a spus un chelner pe o terasa….

Pe de alta parte m-a impresionat profund cand am dat platit la o terasa taxa pentru ca am stat pe terasa si nu in incinta barului (taxa care a scos din buzunarelul meu 4,5 euro) si cand am dat 4 euro pe doua pungi de gheata. Mda, gheata e la mare cautare aici.

Cat despre zborul cu avionul, ala a fost ok…cu exceptia faptului ca desi eu si Alin ne-am facut rezervare in aceleasi timp la bilete si de pe acelasi card, am primit locuri unul in fata si altul in spate. Am aflat ca mi trebuia sa platim vreo nu-stiu-cati euro ca sa primim locuri apropiate. No, si ar mai fi un mic amanunt. Dupa aterizare am stat in avion vreo jumatate de ora pentru ca…..nu a ajuns scara pe pista pentru a putea cobori. Si, in fine, dupa ce am ajuns la banda cu bagaje am avut neste emotii, dar pana la urma le-am recuperat.

Incep sa iubesc orasul asta…..

PS: Imi cer scuze pentru eventualele greseli si pentru primul post fara diacritice….aci in loc de acestea, pe tastatura apar tot felul de semne, accente si alte minuni….

Plec….

Azi dimineaţa m-am trezit (pentru a trei zi consecutiv) cu un sunet minunat de pichamăr în urechi…Şi asta în condiţiile în care sunt în concediu….ar trebui interzise din punctul meu de vedere chestiile astea. Aşa că m-am enervat şi plec din Cluj. Ştiu, ştiu, cu toţii mă urâţi şi-mi uraţi scrâşnind din dinţi “Vacanţă plăcută”. Eu vă mulţumesc tuturor şi promit că vă voi scrie şi din concediu – a început să-mi placă, între noi fie vorba.

Dar înainte de a pleca în concediu am avut câteva probleme: astfel, pentru că nu aveam bani să călătorim normal, ne-am luat bilet la low-cost. Şi low cost este, că au schimbat ora de plecare a avionului de vreo trei ori, ultima oră fiind anunţată ieri, adică cu 48 de ore înainte de plecare. Aşa m-au buimăcit, că nici acum nu ştiu exact care e ora exactă. În plus, cea mai mare frică a mea este cu bagajul…fiind low-cost, să nu mi-l recuperez peste o lună. Şi nu îl ultimul rând, zborul. Andrei m-a încurajat astăzi prieteneşte povestindu-mi toate subiectele naşpa pe care Clujeanul le-a scris în ultima vreme despre zborurile low-cost. Ba unii au stat vreo 12 ore prin aeroport, ba alţii au aterizat de urgenţă pentru că avionul nu avea destul combustibil şi, în fine, aterizarea cu un cauciuc avariat. Şi toate la firme aeriene low-cost. În concluzie, mulţumesc Andrei…

ca să nu mai zic de faptul că tre să fim în aeroport cu 5 (cinci) ore înainte de ora de plecare a avionului şi că plătim pentru fiecare kilogram în plus de bagaj 8 (opt) euro. Dap, opt euro.

Mama m-a îmbărbătat şi ea (eu fiind la primul zbor cu avionul), povestindu-mi cum ea s-a îngălbenit la faţă la decolare şi nu şi-a revenit până la mijlocul distanţei România-Spania. Mi-a povestit şi de faptul că serviciile din timpul zborului sunt execrabile şi mi-a recomandat să nu beau sub nici o formă cafea, că nu se ştie….
În concluzie,sper să ajung cu bine în Valencia şi să ne vedem tot cu bine (pe blog de data aceasta) în următoarele zile….Nu pot să nu recunosc că îmi va fi dor de Cluj şi de munca mea de zi cu zi, dar probabil o să uit de asta repede….

Şi ca să nu vă plictisiţi luaţi de acilea un filmuleţ….

si pentru ca deocamdată nu reuşesc să postez vă dau linkul…enjoy

http://www.trilulilu.ro/iulisiret/878034c7499321