Epopeea studentului chiriaş (partea II)

Şi uite aşea am ajuns eu să stau în Gheorgheni (bine, la vremea respectivă nu făceam diferenţa între Gheorgheni, Mărăşti sau Mănăştur), cu alte patru fete, într-un apartament găsit în Piaţa. Bineînţeles că după experienţele de la Pedagogic, ce am trăit acolo a fost mană cerească. Şi ce poate exista într-o casă cu cinci gagici: numai certuri. Pe mine mă enerva cel mai tare dispariţia produselor alimentare din frigider sau din cămară. Ele, la rândul lor, erau deranjate de mine când veneam la trei noaptea din oraş pe trei cărări şi tropăiam prin casă. Şi luptele nu se dădeau doar la acest nivel. Până şi hamsterii noştri se luau la bătaie când evadau şi se întâlneau prin casă. În rest, Gheorgheniul era un cartier mijto. Într-un an am prins de maxim trei ori loc în 33, pentru că totţi bătrânii se duceau să facă shopping de dimineaţa la Napolact în Mihai Viteazul. De acolo m-am mutat pentru că nu mă mai înţelegeam cu colegele. Acum am ajuns la concluzia că problema sunt eu. Timp de trei luni(perioadă mult prea scurtă ca să se întâmple ceva notabil) am stat în gazdă.

Apoi m-am mutat singură într-un apartament super-ofertă ni în centrul Clujului. Aici am şmotruit vreo săptămână ca să pot sta omeneşte şi m-am aşezat chiar frumuşel. Chiar am socializat cu vecinele, dar asta nu a fost de ajuns. Una dintre ele ţinea permanent uşa deschisă la hol şi apoi o suna pe proprietara mea: “Doamnă, nu se mai poate. Fetişoara asta face o gălăgie infernală, eu nu pot să dorm”….mhm. Colac peste pupăză Ţiţu (pisicu’ meu de atunci) a scăpat pe scară şi a făcut ceva (în sensul cel mai propriu al cuvântului) în ghivecele de flori ale damei. Drept urmare, a trebuit din cauza ei să-l dau în adopţie pe Ţiţu şi am rămas singură. Dar a fost de ajuns? NUUU. După câteva săptămâni, aceeaşi vecină binevoitoare s-a declarat extrem de intrigată de faptul că dimineaţa aprind televizorul şi o deranjez. Şi, ceea ce a determinat mutarea mea de acolo: merg pe tocuri pe scară. Doamne feri! Dacă aş fi făcut balet de mică, aş fi mers pe vârfuri….şi astfel, proprietara m-a rugat prietenos să părăsesc în trei zile apartamentul, după un an şi jumătate. Şi am luat-o de la capăt!!!!

Am mai stat în gazdă la o familie de nebuni. După cinci zile băiatul lor, care avea vreo 30 de ani, m-a dat afară la ora 1 noaptea, doar cu hainele de pe mine. Mi-a sechestrat lucrurile trei zile şi a refuzat să-mi dea înapoi banii pe chirie, daţi în avans evident. Când m-am dus să-mi iau lucrurile, fericită că mă mut, mi-a băgat mâna în gât şi s-a lăsat cu venirea Poliţiei. Asta, aşa, pe scurt…..Atunci am auzit şi clasicul “Tu ştii cine sunt eu”, adresat de Golban picaciu-ului şi tot atunci am făcut sprint pe scări de teamă ca proprietarul să nu mă lovească. Pe tema asta încă nu mă pot amuza….a trecut prea puţin timp

Epopeea studentului chiriaş (partea I)

Să fii chiriaş în Cluj este o adevărată aventură, mai ales dacă eşti ghinionist şi nu dai peste un proprietar mai de Doamne-ajută. Sau de vecini de treabă. Ca să locuieşti într-un apartament mai mult de trei luni, soarta trebuie să te norocească şi să ai cusături puternice la portofel. Cu cât preţul la apartament este mai ridicat, proprietarului îi este mai greu să te zboare când are el chef. O altă condiţie: buna-convieţuire cu vecinii. Trebuie să te pui bine cu ei, să-i saluţi, să te faci că socializezi, altfel rişti să te denunţe pe unde nu te aştepţi sau să se plângă la proprietar. Plus, colegii de colibă…Eu nu am putut să îndeplinesc niciodată toată condiţiile, aşa că am zburat mai devreme sau mai târziu spre alte locuri….

Când am venit în Cluj speram la un loc în cămin, Yeah, right !!! Secretara de la facultate s-a uitat la mine cu ochi umezi şi un zâmbet ironic şi mi-a dat adresele a două internate. Mda, am început cu stângul studenţia mea în Cluj. Şi…..pentru că altă variantă nu am găsit, mi-am plătit o lună în internatul de la Liceul Pedagogic. Nu vreţi să ştiţi cum arăta şi nici ce program aveam.

Cameră de şase paturi, cu saltele aproape putrezite şi teşite (am dat şpagă la pedagogă să-mi dea încă o saltea pentru a nu dormi ca în groapă), cu mobilier vechi şi miros de mucegai, nişte colege de cameră care m-.au lăsat fără jumătate din garderobă….ihhhhhh, horror.

Al doilea şoc : cantina. Am fot obligată să-mi iau şi masă odată cu cazarea (super-ofertă) şi după vreo săptămână, când am rămas fără bani, mi-am făcut curaj şi am vizitat cantina, sperând că o să pot mânca ceva. Instant m-a lovit un miros de cocină şi câteva ore nu mi-am revenit. Daaaar, cea mai tare fază la internatul vieţii nu a fost nici condiţiile din cameră, nici cantina, ci…programul. Deşi eram multe studente acolo, trebuie să respectăm programul elevelor. Adică, la ora 22.00 trebuie să fim în camere. După această oră, poarta de la curte se închidea, gardurile erau date cu păcură, iar căminul era închis pe dinafară. Ulterior, pedagoga făcea prezenţa, se dădeau avertismente…Căminul nu se deschidea până a doua zi dimineaţa, iar dacă ţi se făcea rău în acest interval orar, vorba aia, să-ţi fie de bine.

Şi la vreo trei săptămâni în care nu am întârziat nici un minuţel la program, am făcut marea greşeală de a depăşi ora 22.00. Am ajuns în faţa căminului, poarta închisă. Mă caţăr pe card, mă umplu din cap până-n picioare de păcură şi….ajung cu bine la cămin. Daaaar, aici uşa închisă. Bat şi bat, ca un sărman disperat la uşa unui credincios. Degeaba…. « Aloooo, don portar… ». Nimic, Dacă portarul era undeva prin altă parte şi nu mă auzea, câinii care păzeau curtea de elevele sau studentele indisciplinate, s-au autosesizat şi au început să vină cu urechile în vânt spre mine. Singura şansă să scap nemuşcată era să sar înapoi gardul. Ceea ce am şi încercat. Dar pentru că gardul era uns cu tăt felul, speriată şi vai mama mea, am alunecat de la un metru şi am căzut (pe aceeaşi parte) şi mi-am scrântit o mână. Ceea ce nu i-a înduioşat pe câini, care au început să mă agaţe….Am sărit gardul cu mâna scrântită şi am mers pe jos până în Haşdeu, unde mi-am îmbălsămat mâna şi am dormit pe o saltea, pe jos, la o prietenă.

A doua zi a apărut super ziarul Piaţa, salvarea mea….şi după vreo săptămână m-am mutat…. Si aşa a început altă aventură….

Problemele unui ONG

După primele notări, am primit şi primele critici, felicitări, comentarii răutăcioase etc etc.

Andrei şi Vasile au salutat blogăreala mea, primul chiar s-a oferit să mă ajute cu neşte settings-uri.
Jeg (porc ca de obicei ) mi-a trântit un comentariu de tătă jena, iar un coleg binevoitor din redacţie (şi ungur pe deasupra) s-a năpustit asupra mea cu tot felul de comentarii, crezând că părul meu blond mă împiedică să observ neşte chestii evidente.
Cosmin mi-a spus că posturile sunt prea lungi şi că lui îi este lene să citească tot, iar o prietenă (bună, nu-i zic numele) m-a rugat, ameninţându-mă că nu o să-l mai citească, să schimb “out-fit”-ul blogului, pentru că îi aminteşte de un alt blog (din nou, nu spunem al cui)

În altă ordine de idei, îi felicităm pe Cosminel pentru cei 24 de anişori pe care îi împlineşte astăzi şi îl rugăm să-şi umple buzunarele pentru diseară când dă de băut.

Şi vestea cea bună pentru mine……azi e ultima zi de lucru. Şi ce am făcut în ultima zi de lucru?

1. am ajuns pe la 10.30, cu o oră mai târziu ca de obicei

2. am scris un material pe un domeniu cu care nu am nici o treabă

3. am primit un drept la replică în care ONG-ul în cauza (despre care am scris în ZIUA de Cluj că ia neşte teren de la primărie cel puţin ciudat) ne povesteşte cum a avut nişte apariţii extraordinare şi mirobolante în revista “Lumea femeilor” şi cum mi-am permis eu să scriu ce am scris (ce are una cu alta)

Citez din dreptul la replică, intitulat “Comunicat” (l-o fi trimis la toată presa?)

a. Este inexplicabil pentru un ziarist a nu avea minimum de interes profesional in culegerea informatiilor chiar de la fata locului.. La urma urmei suntem in Cluj si unii si altii.. Mda, aşa e, numai că madam nu m-a lăsat să intru în sediul ONG-ul ei, deşi funcţionează într-un spaţiu al Primăriei din 1900 toamna. Şi, să presărăm şi puţină sare, nici cei de la Primărie nu au intrat de vreo patru ani acolo , pentru că nu le este permis

b.Ultimul articol aparut despre organizatia noastra a fost in revista “ Lumea Femeilor” nr.14/11 Iulie 2007 , unde ziaristii, care-si respecta profesia, s-au deplasat din Bucuresti la Cluj si nu s-au limitat doar la o discutie telefonica superficiala, de doar cateva minute.Bun, ca să înţeleg şi eu: ce legătura are Lumea Femeilor şi terenul Primăriei. Şi încă ceva: scurta discuţie telefonică a durat vreo 50 de minute, poate mai bine, şi asta pentru că doamna nu a fost disponibilă 3 zile la rând când i-am spus despre ce vreau sa scriu

c. Printre multele realizari ale organizatiei noastre se numara si Medalia Nationala “ Serviciul Credincios “ in clasa I , conferit de Presedentia Romaniei, iar ultima recunoastere a activitatii orgnizatiei a fost Premiul “ Inimi de Romani”, conferit de TVR Bucuresti. Ne bucurăm, dar….care este ideea?

Şi atât. Nu spune cu ce am greşit, nici ce inexactităţi are materialul meu, poate că urmează şi partea a II-a, sau îs eu blondă şi nu am înţeles.

Propun să mergem până acolo şi să vedem care găseşte o modalitate de a intra în sediul ONG-ului, pentru că uşa nu se deschide decât foarte rar şi cui trebe.

UPDATE: am uitat să vă spun că cea mai încântată de noua mea postură este chiar mama mea, care în prima fază a rămas blocată de faptul că mi-am făcut un blog şi a cerut câteva explicaţii. Ulterior, a înţeles că nu e nimic rău în asta şi chiar îi place, că mai află şi ea una-alta despre mine

Ce face Electrica dacă rămâi fără curent

o convorbire care a avut loc acum două zile în jur de ora 19:30:

clujeanul: trrrrr …vă rugăm aşteptaţi apelul dvs va fi preluat în câteva momente

(după zece minute….)

Vocea Plictisită de Centralistă (o vom denumi în continuare VPC): Electrica deranjamente, spuneţi….

Clujeanul: am rămas fără curent de vreo….

VPC (taie direct vorba plătitorului): adresa, numărul de telefon şi numele titularului de contract

Clujeanul: XYZ (dă toate informaţii)

VPC: Va veni un echipaj cât se poate de repede

Clujeanul: Îmi puteţi spune cm în cât timp aţi putea….

VCP: tââââât, tâââât, tââââât (a închis)

după trei ore

Clujeanul: trrrrr (din nou zece minute de aşteptare)

o altă VPC: Electrica deranjament, spuneţi…

Clujeanul: am sunat acum câteva ore, pe strada X, o pană de curent….

VCP: sesizarea dvs a fost înregistrată, vom interveni cât putem de repede

Clujeanul: În noaptea asta credeţi că reuşiţi să remediaţi problema? Nu avem nici apă caldă, nici frigider

VCP: Domnule dragă, Electrica poate interveni conform contractului în 48 de ore de la sesizare.

Clujeanul: deci pot sta două zile fără curent din cauza unei pene care s-a produs din vina dvs? Vă dau la OPC

VCP: Am înregistrat cererea, echipajul nostru va ajunge cât de repede

Clujeanul: Dar doamnă, au trecut mai bine de trei ore şi….

VCP: tââââât, tââââât, tâââât….

A doua zi, dmineaţa

Clujeanul: trrrrr (de data aceasta aşteptarea durează doar 5 minute)

VPC : Electrica, spuneţi

Clujeanul (după o noapte fără curent): Bună ziua, am făcut aseară o sesizare, avem o pană de curent pe stradă cutărică şi am rămas fără lumină…cât mai trebuie să aşteptăm?

VCP: adresa vă rog

Clujeanul : XYZ

VCP : Pe adresa dumneavoastră nu figurează nici o sesizare

Clujeanul: Doamnă, am sunat de două ori aseară, nu se poate, stăm fără frigider, fără aer condiţionat, fără telefon, şi vecinii mei au făcut sesizare…

VPC : Şi eu ce să fac? La noi în baza de date nu figurează nici o sesizare.

Clujeanul (scos din pepeni): Doamnă, nu se poate aşa ceva…..

VPC:Am înregistrat sesizarea, staţi liniştit că în Apahida stau de 2 zile fără curent, nu sunteţi singurii. Vom interveni în cel mai scurt timp….

Clujeanul : Şi aseară la fel ni s-a spus şi stăm fără curent de ….

VPC : tââââât, tââââât, tââââât

După 24 de ore, echipa a intervenit în cel mai scurt timp şi a remediat problema. Deci, dragi clujeni, staţi liniştiţi că cei din Apahida stau de două zile fără curent.

Constatare: Clujul, judeţul cu cele mai multe pene de curent din întreaga ţară (conform ROMPRES)

deci…voi ce faceţi când vă plictisiţi?

Ştiu, ştiu, e destul de greu să mai ai timp şi pentru tine. Abia ai timp să mai citeşti o carte, să ma vezi un film, să te mai joci pe calculator s.a.m.d., darămite să te plictiseşti.

Şi totuşi, culmea, intervin şi astfel de momente. Şi ce facem atunci? Eu, spre exemplu, mi-am făcut un blog. Şi ce mai fac eu în rest? Până acum citeam bloguri….citeam ca să mai văd şi eu ce se mai întâmplă prin Cluj, ce discuţii mai sunt, ce filmuleţe au mai apărut pe trilulilu Astăzi, spre exemplu, m-a amuzat copios blogul lui vasile, unde mi-am văzut o ştire plagiată. Ştire care, de altfel, nu era cine ştie ce dezvăluire.

Chiar nimic nou sub soare.

Despre o amărâtă licitaţie de la Primărie referitoare la fântânile de pe Eroilor, bată-le vina. Noah, şi dragii de la NCN s-au gândit ca, în loc să-şi mişte maşina şi camera până acolo, la licitaţie, să ia ştirea din ZIUA de Cluj. La fel de bine puteau să o ia şi din Clujeanul.ro unde Ciprian Iancu a scris despre acelaşi subiect. El, în schimb, a fost la licitaţie. Ghinionul lor că Vasile a observat. Şi subiectul fu preluat şi de Andrei.

Dar ce am mai observat eu în aceiaşi categorie a ştirilor pe scurt? ei bine, O ştire despre colectarea selectiva a deşeurilor, realizată după un comunicat al Primăriei. Care este însă partea tristă. Iată ce spune comunicatul undeva la mijloc: “In 2007 programul de ridicare al acestor deşeuri…bla bla bla“…. (gramatical, cred că totuşi e mai logic “ridicare a acestor deşeuri”, nu?) mă rog, o mică greşeală, se mai întâmplă! Nu e la fel de gravă ca în comunicatele Prefecturii, Andrei ştie! Ideea este că cei de la NCN au difuzat ştirea CU TOT CU GREŞEALĂ. Eh, aşa ceva mai rar!!!!

Aşa încât, preluând şi eu ideea unei reclame ceva mai vechi, grupul negrilor de pe plantaţie salută grupul plagiatorilor.

Şi în afară de bloguri îmi mai place săăăăă………lenevesc în pat până la ora 12, să joc worms, să vorbesc cu mama mea pe messenger, să ascult poveştile altora, să simt aroma unei cafele bune dimineaţa (a se reţine: bună, nu ca cea de la redacţie, da?). A, şi să nu uit, îmi place la nebunie ca la 40 de grade să mă plimb prin Cluj.

Sunt convinsă că voi aveţi alte modalităţi de a vă omorî plictiseala….