Pisica mea aristocrata

Pisica mea aristocrata vine de la un adapost pentru animale unde statea in aceeasi camera cu alte 20 de pisici. Pisica mea aristocrata mi-a sarit in brate si nu a vrut sa se mai dea jos de acolo. A fost abandonata de fostii stapani si un an de zile a fost ingrijita de „Crucea Albastra”. Pisica mea aristocrata insa nu a uitat cum sa se alinte si sa ceara de mancare. Cum sa sara pe masa in timp ce noi mancam si cum apoi sa se prefaca ca nu s-a intamplat nimic. Pisica mea aristocrata doarme doar in pat si doar daca stapanii sunt in el. Pisica mea aristocrata plange dupa noi daca

Dezradacinare sau melancolie? Sau amandoua?

In prima dimineata m-am trezit si pe la 9 am fugit pe strazi. Aerul rece aproape ca nu reusea sa intre in plamani, iar fata toata imi ardea de la gerul de afara. Si totusi nu era vant, dar era soare, iar oamenii asteptau linistiti, ca de obicei, autobuzele in statie. La colturile strazii, se vindeau ghiocei, iar femeile erau toate elegante, cu ochelari de soare si unele cu fitze. Era atat de mare agitatie, incat cu greu incapeam pe trotuarul de pe Memo. Iar asta mi-a amintit de ziele de facultate si de cele in care alergam dupa trolebuz.

Am inchis ochii pentru o clipa si in acea clipa mi-am dat seama cat de mult imi lipsesc tot ce inseamna orasul asta nenorocit si cat de mult il iubesc.

Ganduri de iarna..pe scurt din Bruxelles

Azi a nins si aici in sfarsit…si mi-am amintit cat de mult ma bucura lucrurile astea marunte…ca ninge, ca ploua, ca e soare, ca nu bate vantul. ( asa ca am decis sa ies cu renul la plimbare pe balcon )

Of, of, Bruxelles-ul este un oras tare ciudat, plin de tot felul de oameni si senzatii care trezesc sentimente confuze in mine.

Ce-am avut si ce-am pierdut?

In nebunia din ultimele zile nimeni nu a observat cum Romania a pierdut sansa de a gazdui o agentie europeana – Agentia pentru Cooperarea Autoritatilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER).

Negocierile au fost purtate la Bruxelles, in seara in care in Romania cei rosii si cei portocalii sarbatoreau victorii si smenuiau la voturi. Singurii care au scris despre asta sunt Hotnews (sau cel putin eu numai acolo am vazut). Insa nu mi se pare corect cum au pus problema.

Tinerii, carne de tun pe piata muncii

Acum vreo doua saptamani am plecat pentru cafebabel la Bilbao, unde am participat la un summit pe siguranta muncii. Muuuulte, multe au fost intrebarile pe care mi le-am ridicat ascultand dezbaterile de acolo, mai ales in ceea ce priveste domeniul jurnalismului. “Angajatorii care nu iau in calcul siguranta si confortul angajatilor nu au viitor”, spunea ministrul spaniol al muncii. Insa de atunci ma tot intreb oare daca acest lucru se aplica si pentru jurnalistii din Romania?

Pentr ca jurnalismul este o meserie care cere dedicare, dar in acelasi timp patronii uita sa dea zile libere (sau nu au resurse umane pentru a inlocui un jurnalist bun si atunci il epuizeaza pe ala pana ajunge la Urgenta – cu siguranta stiti si voi cazuri de jurnalisti obositi cronici, daca nu cumva sunteti unul), iar cat despre platitul zecilor de ore petrecute peste program….nici nu am avut vreodata curajul sa ma gandesc la asta.

Insa subiectul pe care l-am abordat a fost internship-ul. Subiect nu foarte la ordinea zilei in Romania, dar care la Bruxelles si in alte capitale europene zbarnaie. Toata lumea cauta un intern, pe care sa-l exploateze si pe care sa nu-l plateasca. Aveti mai jos articolul in intregime, iar pe cafebabel.com puteti gasi si varianta in franceza. Poate dam idei si angajatorilor romani , Doamne fereste.

M-am dus la vot…

…şi asta am găsit în faţa ambasadei României în Belgia. Peste o sută de români, aşteptând în faţa ambasadei să voteze.Singura întrebare care mi-a venit în minte a fost de ce nu s-au organizat mai multe secţii de votare în Bruxelles, ştiindu-se că numărul românilor de aici este destul de mare.

Pe de altă parte însă nu pot să nu mă bucur că românii, cel puţin aici, în Bruxelles, consideră că au de ce să se ducă la vot şi să stea la coadă. M-am uitat pe prezenţa la vot şi e mai mare decât acum 5 ani. Poate că şi asta e un semn bun. Dar poate ar fi interesant să vedem la final, câţi români au votat în secţiile de votare organizate în afara graniţelor.

Fotografia in marime “naturala” aici .

UPDATE: Spre seara, m-am intors sa votez. Am stat la coada in jur de o ora si ceva. Parintii mei, in Valencia, au asteptat doua ore si jumatate tot pentru a vota.

Primele impresii

Mai bine de o lună de când am plecat din România. Ce mi se pare ciudat din toată povestea asta este că, în urmă cu un an, nici un colţ din inima sau creierul meu nu se gâdea la aşa ceva. Iar acum…putin frustrant să recunosc, dar chiar îmi place.

Nu-i uram pe cei care plecau din ţară pentru a-şi face un rost în altă parte, dar nici nu-i admiram. Aveam convingerea ca poţi, ca tânăr, să reuşeşti şi acasă şi poţi să demonstrezi şi valorile contează şi şi….şi la urma urmei pentru ce sau pentru cine? Mă întreb pentru ce să te chinui acolo ani la rând şi să sacrifici lucruri simple, mărunte, să nu-ţi permiţi un trai decent sau sa ţi-l permiţi numa de la 40 de ani încolo, când deja nu mai contează?

Cinci ani, fix acum cinci ani

Fix acum cinci ani, într-un septembrie ploios, eram într-un tren jegos şi făceam drumul meu spre Cluj. Mama a rămas pe peron în gară, plângând, după ce m-a văzut cu un ghiozdan plecând la sute de kilometri de casă.

Iar în acel tren m-am regăsit de zeci de ori, petrecând câte 12-14 ore în drum spre casă şi înapoi la Cluj. Trenul acela jegos, cu miros de parizer şi baie imposibil de folosit. Fumam câte un pachet de ţigări pe drum şi băgam un litru de cafea, cunoşteam oameni şi oameni şi oameni, accente peste accente, era chiar amuzant. Tantili alea bătrâne şi grase, cu fuste lungi şi pliate care ocupau jumate de compartiment, cu privirea blândă şi accent de la Suceava erau preferatele mele. Mă enervau soldaţii care se urcau de la bârlad sau la Vaslui, cu capu ras şi o cutie de bere în mână, care cântau cântece de cătănie. Noroc că eram aproape de casă.

Viaţa mea încape în câteva cutii şi 2 valize

E cenuşiu, iar eu n-am chef sa vorbesc cu nimeni, sunt morocănoasă şi antipatică azi. Vreau să citesc cărţi melodramatice şi să mă învârt singură prin apartament. Brusc, mi s-a făcut dor de soarele din Sarajevo şi îmi trebuie o idee genială. Dar sunt prea blondă pentru idei geniale, aşa că şi o idee mediocră mi-ar prinde bine.

Week-end-ul ăsta începe un proces lung, obositor şi dureros. Acela al mutării. Din nou. E ciudat cum toţi anii mei încap în câteva cutii şi două valize. 5 ani în Cluj, 19 în Tecuci…toţi în cutii şi valize burduşite. Si o melodie care-mi face bine

La multi aaaani, mamiiii!!!!!

Am cea mai tanara, frumoasa si nebuna mama in lume. Nu am mai fost alaturi de ea de ziua ei de cativa ani. Cu toate astea ea stie. Ca o iubesc, ca o pretuiesc, ca datorita ei si  sacrificiilor pe care ea le-a facut inca de la inceput pentru mine fiica-sa a ajuns aici .Ca nu as fi putut face facultatea daca ea nu ar fi plecat si ca daca ea nu-mi era alaturi, nu as fi invins boala aceea groaznica acum 3 ani

Vreau sa invat de la ea cum sa ii fac fericiti pe cei din jur, caci ea stie cel mai bine asta. Si a invatat cum e sa nu iti pierzi speranta atunci cand totul pare pierdut. Am multe de invatat de la ea si tocmai de aceea vom fi mai aproape in curand.

La multi ani, mami!!!